În loc de apă

Când vine vorba de mâncare, există două situaţii din care este bine să eliminăm apa şi să o înlocuim cu altceva.

La gătit, în loc de apă, adăugăm supă

De aceea este bine ca, de fiecare dată când facem supă să facem în cantităţi mult mai mari decât urmează să mâncăm, urmând ca excedentul să îl punem la congelator în trei forme:

  1. în pungi ziplock mari, cât să folosim ulterior conţinutul ca bază pentru o supă cremă de te miri ce
  2. în pungi ziplock mici sau în păhărele mici de plastic, cât să punem, la nevoie, într-un sos, la o friptură sau o garnitură (se pot utiliza şi măsurile de 1 cană sau 1/2 cană)
  3. în tăviţa pentru cuburi de gheaţă (o supă foarte, foarte concentrată), urmând să folosim cuburile acolo unde alţii folosesc cubuleţe de concentrat de găină în care nici producătorul nu mai ştie ce chimicale a pus şi dacă sunt întru totul legale

După masă, în loc de apă, bem vin

Pentru că, aşa cum zicea un domn Athenaios prin secolul III, "doar vitele beau apă după ce mănâncă". Pentru inspiraţie, recomandăm cu toată încederea blogul Vin...şi plec, pentru că ştim din experienţa proprie că Răzvan Jurcă, autorul, nu face compromisuri la acest capitol.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu